coperta max cel curajos

„Max cel curajos” – recenzie în trei

„Max cel curajos” – recenzie în trei

 

Perspectiva unui băiat

Max este un pisoiaș foarte drăguț, dar nu-i place lucrul acesta. El își dorește să fie un pisoiaș foarte curajos și să mănânce șoareci.

Pleacă într-o vânătoare de șoareci, dar pentru că șoarecele a mințit că nu e șoarece, Max devine un vânător de monștrii.

Ed Vere este autorul, dar Luminița Gavrilă a tradus cartea din engleză în română.

Îmi place cartea datorită ilustrațiilor jucăușe.

 

Perspectiva unei fete

Recomand acestă carte copiilor cu vârsta între 3-8 ani pentru că este simpatică, admir desenele și mă inspiră să fac altele.

Max este curios și curajos.

El caută șoareci și îi întreabă pe toți: „Tu ești șoarece?”. O muscă, un pește, câteva vrăbiuțe, un elefant, un șoarece și chiar și un monstru, au fost întrebate de către Max. Oare cine a mințit că nu este șoarece?

Este o carte care cred că va fi adorată.

exemplu max cel curajos
exemplu max cel curajos

Perspectiva mamei

„Max cel curajos” este una din cărțile mele preferate (am mai făcut referire la ea și într-un alt articol).

Este o carte pentru:

          cei care vor să fie mari, nu pentru cei care poartă fundițe;

          cei curajoși, care au pelerine de super-eroi;

          cei curioși, căutând și întrebând;

          cei politicoși, fiind bun prieten cu „mă scuzați” și „ mulțumesc”;

          cei perseverenți, pentru că șoarecele tot fuge, aleargă și o zbughește din pagină în pagină;

          cei isteți, care știu când o vânătoare de șoareci s-a transformat într-una de monștrii 😉

          cei care au simțul umorului;

          cei care învață să citească;

          cei care știu să mimeze frumos o pisică precum Max, o muscă care își vede liniștită de treaba ei, un pește care stă de veghe, câteva vrăbiuțe curajoase, un elefant speriat, un șoarece care vrea să păcălească și un monstru adormit.

 

Cartea poate fi achiziționată de aici: elefant.ro

Facebook Comments Box

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte